Controlerul PSION a fost ales pentru înregistrarea datelor, datorită rezistenţei la condiţii nefavorabile pe de-o parte, şi pe de altă parte datorită posibilităţii de dezvoltare a sistemului sau eventuale completări cu alte interfaţe. Pentru măsurarea valorilor câmpului de protecţie anticorozivă se utilizează un dispozitiv special de măsurare Meg-20 cu două canale care întruneşte toate cerinţele referitoare la precizia măsurătorilor, capacitate şi rezistenţă la condiţii nefavorabile.
Întreaga aplicaţie este concepută astfel încât să poată fi dezvoltată ulterior din punct de vedere funcţional sau legată la alte sisteme informaţionale sau surse de date. Dezvoltarea acestui sistem a început în anii 90, când prima aplicaţie GAS-ACOR a fost implementată în companiile de distribuţie a gazului din Republica Cehă. În 2003 aplicaţia GAS-ACOR a fost îmbunătăţită semnificativ prin integrarea completă în interfaţa MS-Windows, iar după crearea dispozitivului Meg-20, cuprinzând şi interfaţa PSION. Noua soluţie HW poate fi dezvoltată din punct de vedere funcţional, iar gradul de precizie şi calitate al măsurătorilor va fi mai ridicat. Întreaga soluţie este aplicată acum în cadrul societăţii JMP, Inc.